Ilie de la scularie ... sau Nae de la vulcanizare

Soare si frumos afara. De ceva vreme tot asteptam sa-mi scot bicicleta la dezmortit. Astazi s-a aratat in sfarsit momentul prielnic. S-au oprit ploile, era soare afara, se uscase pe jos si era si destul de racoare cat sa nu ma treaca toate transpiratiile de la munca la pedale.

Si in timp ce pedalam eu fericit, ma trezesc dintr-o data cu o frumusete de pana la roata din spate! Dupa ce am terminat cu cei vii, am trecut la morti, pentru ca mai apoi sa inchei cu cel putin jumatate din sfintii din calendar. Dupa care m-am linistit si am analizat situatia la rece. Mi-am adus aminte de o vulcanizare care era destul de aproape. "La Tuchi", pe Marasti colt cu Oituz. Dau roata jos, las bicicleta in curte si intru in incaperea cu vulcanizarea. Pe meshterul vulcanizator, al carui nume nu-l stiu din pacate, il voi numi in continuare Nae, pentru ca desi se vedea ca era om simplu de la tara, nu avea fata nici de Gheorghe, nici de Ion, nici de Vasile, nici de Ilie sau alte derivate specifice. Ei bine, Nae tocmai se apucase sa schimbe cauciucurile de iarna cu cele de vara la un set de 4 roti. Ma pofteste amabil sa ii las roata mea acolo si sa astept putin pana termina ce avea de facut. Bucuros nevoie mare ca va dura mult si bine toata operatiunea de schimbat cauciucuri si reechilibrat roti, ma apuc sa sprijin peretele cel mai apropiat, sa fiu sigur ca nu o sa cada pe mine si ascult la povestile pe care i le spunea Nae clientului dinaintea mea.

Termina Nae cu toate cele, si trece in sfarsit la roata mea si incepe sa ma povesteasca si pe mine. Intram usor in subiectul drumurilor proaste si pline de mizerii facatoare de pene. Imi zice plin de incredere ca vor fi cat de curand si la noi drumuri mai bune si biciclist-friendly. "Ca in Olanda!" zice el. Pai acolo au piste speciale pentru biciclisti. Nu indrazneste unu sa intre pe ele cu masina sau pe jos pe acolo, ca imediat il salta politia. Dau aprobator din cap, dar nu ii spun ca m-am bucurat si eu pret de vreo saptamana de faimoasele piste de bicicleta olandeze. Mare realizare intr-adevar. "Si oamenii sunt altfel acolo" mai zice el. Pai daca vrei sa te bagi si tu, te lasa. Nu te claxoneaza, nu te injura, ba din contra iti zambeste.

Si ca un meshter dibaci al conversatiei, Nae ma trece pe nesimtite in subiectul "tineretul din ziua de azi". Pai la noi, pana si fetele au inceput sa-si bage ce n-au. Unde le tin ascunse, de au sa si le bage nu stiu! Se descurca ele cumva sa faca rost. Zicea toate astea fara dispretul tipic pe care il vezi la majoritatea persoanelor trecute de o anumita varsta cand vorbesc despre generatiile tinere, ci mai degraba cu satisfactia unui cercetator care a lucrat multa vreme la un experiment, iar acum isi impartaseste rezultatele descoperite. Simpatic nea Nae asta, zice mintea mea in gadul ei. Imi zice ca era el odata la un fast-food si manca linistit aripioare prajite cu mujdei. Langa el, un grup de tineri la o masa. La o alta masa, se aseaza niste baieti bine-facuti care incep sa se tot uite la fata cu - si aici il citez pe Nae - "cel mai mare sex-apel" din grupul vesel. La un moment dat baieti bine-facuti il cheama pe alpha-male-ul din grupul vesel la ei la masa. Nae deja se gandea "sa vezi ce scandal iese acum". Cand colo, ce sa vezi: baietii vroiau ca fata sa vina cu ei. Asa ca alpha se duce si discuta cu fata dupa care se intoarce si le comunica baietilor: "Bine! Dar sa nu fiti mai multi de 10!". Ma uit eu asa un pic dezaprobator la Nae si gandesc in sinea mea: "Bag seama ca esti mare narator asa de felul tau, mai Nae mai!".

Nici nu apuc bine sa procesez toata povestea si sa ma pronunt asupra apartenentei sale la genul fictiune sau reality show, ca Nae ma trece iar pe nesimtite intr-un alt subiect: nostalgie. Imi zice el ca pe vremea lui, dura mult pana sa ajungi macar sa saruti o fata. Dar, adauga dezamagit, ca si in generatia lui existau deja fete ca tanara din alineatul anterior. Imi zice ca el mereu a avut o pasiune pentru muzica si dans si ca organiza serate dansante la caminul cultural. Si pusese Nae ochii pe o domnisoara. Sa-i spunem Ileana. Si a dansat el la vreo doua serate cu ea, si mare i-a fost mirarea lui Nae cand Nutzi a noastra nu a mai aparut la a treia serata. Intrebata ulterior de ce nu a mai venit la serata, Leana a marturisit ca: "Pai eu nu vin acolo degeaba, numai ca sa dansezi cu mine!" Dezamagit, Nae i-a replicat ca de ce nu si-a atarnat direct o pancarta de gat pe care sa scrie "Fute-ma!". Si rade cu pofta. Om la vreo 50 si ceva de ani, Nae al nostru este totusi un om modern, trendy. Imi zice: "Si in zilele noastre, fetele astea ar trebui sa-si faca niste tricouri imprimate pe care sa scrie pe romaneste Fuck me!, ca sa inteleaga toata lumea!". Rad si eu cu el. E haios Nae asta. Fictiune nefictiune, nu m-am mai distrat niciodata asa bine asteptand la vulcanizare sa-mi faca cineva pana. Si am avut parte de destule pana acum. :P

Si mai zice Nae una-alta despre seratele lui dansante, asteptand sa se mai usuce lipiciul de la petec. Si la un moment dat zice: Ia sa punem noi niste muzica, ca e prea liniste aici. Acum, Nae e, dupa cum am mai zis, pe la vreo 50+ ani, cu patru dinti lipsa in fata-sus si inca vreo cativa lipsa pe jos. Avea mustata si o sapca jumulita pe cap. Mai purta un şorţ dintr-un material mai gros, ros si murdar tot de la toate cauciucurile sprijinite pe el. Puteam sa jur ca imi va pune manele, sau, in cel mai bun caz, muzica populara. Si se duce Nae intr-un colt si scoate o carcasa, de aceleasi dimensiuni ca una de CD, dar cam de doua ori mai groasa. Il admir din nou pe Nae cat e de trendy, ca are multi-pack-uri de CDuri. Si vad eu ca scoate Nae din carcasa o banda de magnetofon si o pune pe un device ingropat printre petece, camere si alte scule pe o masa. Ii da drumul si zice cu satisfactie: "Asculta aici! Black Sabbath! Din '72! Asta e muzica adevarata. Nimic sintetizat digital. Toate originale!". Si stam noi si ascultam melodia, care, desi rasesem in sinea mea de magnetofonul ala jumulit, suna mai bine decat multe sisteme asa-zise "Hi-Fi" din ziua de azi. Si melodia era bestiala. Nu stiu cum se chema, ca nu am fost niciodata mare fan Black Sabbath. La un moment dat, solo de chitara. Zice Nae: "Asculta! Auzi cum suna? Chitara nu e doar un instrument pentru artistii adevarati, e o prelungire a sufletului!", si i se luminau ochii si fata cand vorbea. Si incepe sa danseze pe acolo si sa-mi zica cum simte ca ii trece asa o energie prin corp si se simte liber cand asculta muzica asta. Zice: "Asta-i libertatea adevarata. Cand nu te ingradeste nimeni si nici tu nu ingradesti pe altul!". Mare om, Nae asta.

Terminase si imi predase Nae de vreo 10 minute roata, cand in sfarsit mi-am facut vant sa plec de acolo. As mai fi stat cu el la povesti si sa ascult muzica. M-a pus pe ganduri Nae. Era un om care isi facea cu placere meseria. Nu era persoana tipica, plictisita pana la moarte si deranjata ca ai aparut si tu pe acolo sa o scoti din stare de facut nimic, pe care o intalnesti de obicei in posturile care nu cer inalte calificari academice si care sunt platite pe masura. El povesteste cu toata lumea, face glume, te face sa te simti bine ca ai trecut pe acolo. Intrasem foarte nervos acolo, ca urma sa pierd timp cu pana si imi strica programul pe care mi-l facusem deja. Am stat cred ca aproapte 45 de minute acolo si am plecat cu un sentiment de liniste si bucurie pe care il ai de obicei cand te rupi de tot ce inseamna munca, servici si grijile de zi cu zi, si te opresti sa admiri lucrurile care sunt cu adevarat frumoase si care sunt peste tot in jurul nostru, dar nu avem niciodata timp sa le bagam in seama.