sâmbătă, octombrie 01, 2005

Romania la punga...

Un fomen interesant. Ambalajul protector de plastic. Tzipla cum ii spun unii. Romania e trasa-n tzipla. Si nimeni nu poate sa o mai scoata de acolo.

Stai in troleu si te uiti pe geam. Blocat in trafic, langa tine, un individ intr-o masina. Sunt 35 de grade afara, dar omul sede mandru pe o punga de plastic care inveleste scaunul. E nou Loganul. L-a luat acum 3 luni. N-a dat inca tzipla jos de pe scaune, ca e pacat sa se murdareasca asa repede. Mai asteapta doi ani pana sa scoata tipla. Nu conteaza ca te lipesti tot de ea. Nu conteaza ca fosneste sub tine. Nu conteaza ca te face fleashca de cald ce tine. Asta e... am vrut masina noua... acuma sufar, da' sunt mandru. Culmea, inca nu am vazut un BMW sau un Mercedes cu scaune in tzipla. Fenomenul apare in schimb cu incapatzanare la Dacii, Matizuri si alte masini din categoria asta de pretz. Oare pierzi garantia la masina daca o scoti din tzipla?

Treci pe langa un bloc. Cineva mai fericit tocmai si-a tras termopane noi. Inca mai au tzipla aia protectoare pe ele. De ce nu o dau jos? Pai cum sa o dau jos? Nu vezi ca sunt geamurile noi? Sunt albe si se pune praful pe ele. Asa le mai protejez si eu un pic, ca sa arate bine. Intr-adevar, arata nespus de bine cu tzipla aia multicolora si jumulita pe ele. Probabil daca intri la acel om in casa, telecomanda de la televizorul cumparat acum 10 ani este tot intr-o tzipla vai steaua ei. Sa nu cumva sa se stearga cifrele de pe butoane.

Culmea... dupa un concediu ma intorc si eu la servici. Cladirea noua pe care ne-o promisesera de un an era in sfarsit gata. Era atat de noua cladirea ca liftul era montat in intregime cu tzipla pe el... si mai si functiona. Atata doar ca la fiecare inchidere/deschidere de usa, se mai rupea o bucatica... si uite asa... in 3 luni s-a dezbracat liftul singur. Cred ca daca era Logan, intra in primul parapet de ciuda. Noroc ca era lift... bravo lui! Se vede ca nu e roman!

Ce bine-mi pare ca ai luat tzeapa

Abia ai tras masina pe dreapta. Plina de bagaje si cu numar dintr-un judet aflat la 500 km distanta. Te dai jos si cauti cazare. Cand te intorci un om simplu, pe o bicicleta era in drum spre casa. A vazut ca nu esti de-al locului si s-a gandit sa intre in vorba cu tine. Vrea sa-ti ofere o plimbare cu barca pe canalele Dunarii, ca doar prost sa fii sa mergi in Delta si sa nu te plimbi putin cu o barca ca sa observi si tu vegetatia, pasarile si alte minunatii ale Deltei.

Dupa o discutie cu el aflii ca pretul oferit este imbatabil fata de media zonei. Zice el ca ne-a vazut studenti si cu bani putini. Promite sa vina mai pe seara sa discute toate detaliile pentru ziua de maine. Ce si cand si cum si unde. Tot ce cere in schimb sunt 20 lei avans, ca sa fie sigur ca suntem oameni parolisti.

Tot ce stii despre el este ca il cheama nea' Alexe, ca are o bicicleta si ca o sa vina diseara pe la tine. Tu ce ai face? I-ai da cei 20 lei?

Dupa patru ani in Bucuresti, fiecare bucatica din mine striga "TZEAPA!"... si totusi i-am dat banii. Si surpriza... in acea seara chiar a venit sa ne spuna ca dimineata la ora 8 e intalnirea ca sa plecam. Si din nou surpriza... la ora 8 era acolo. Ne astepta. Si a fost o plimbare pe cinste. Multzam, nea' Alexe.

Bucurestiul. Micul Paris. Distrugatorul sperantei si al increderii. Sa ai din nou incredere in bunele intentii ale oamenilor devine o adevarata provocare. Daca cineva vrea sa te ajute, automat te gandesti: "Oare ce vrea de la mine? Unde-i spielu'? Unde vrea sa profite de mine si sa-mi traga tzeapa?". Sunt chestii care iti intra in reflex. Nu mai ai control asupra lor. La fel cum nu mai stii cum ai condus pana acasa. Habar n-ai ca ai semnalizat stanga. Habar n-ai ca ai dat a treia exact cand treceai prin fata frizeriei. Habar n-ai ca omul acela de fapt vrea doar sa te ajute si ca are mult mai multe de castigat daca nu-ti trage teapa. Poate la anul o sa apelezi tot la el.

Vreau sa cred ca exita mai multi nea' Alexe in tara noastra. Vreau sa cred ca oamenii au inceput sa-si dea seama ca au mai multe de castigat daca nu dau tzepe ci se tin de treaba. Dar am revenit in Bucuresti. Trezirea!